Când sunt întrebată ce este un lider autentic, ca să nu complic lucrurile, răspunsul meu este mereu acesta: este acel lider pentru care ţi-ai lăsa copiii să lucreze.
Greu de întâlnit? Probabil, dar nu imposibil. Am cunoscut mai mulţi astfel de oameni, însă vreau să-ţi povestesc astăzi despre cea mai recentă experienţă care mi-a confirmat încă o dată că liderii autentici există chiar și acolo unde nu te-ai aștepta neapărat să îi găsești.
Acum ceva timp, am fost implicată în procesul de selecţie pentru un nou director de școală. Așa cum poate îţi imaginezi deja, am ajuns să cunosc nu un director de școală, nu un manager, nu un șef, ci acel lider autentic despre care îţi povesteam.
Cum mi-am dat seama? Pentru început, am observat că cei care au făcut parte din echipa doamnei în cauză, și ei în comisie sau observatori, au ajuns primii în sală. Le-am simţit emoţiile, le-am văzut preocuparea și zâmbetul de încurajare din ochi. Au ascultat-o cu respect întreaga oră cât a durat proba.
Doamna despre care îţi vorbesc are 30 de ani de experienţă în învăţământ. Cu o abordare demnă de un absolvent de matematică, și-a exprimat viziunea și și-a abordat strategia de școală cu o claritate, logică, concreteţe și fezabilitate de admirat. Nu voi discuta strategia, deși trebuie să menţionez că am văzut soluţii adaptate contextului în care ne aflăm, preocupare pentru performanţă, pentru atragere de fonduri extra și soluţii creative de a îi ghida pe copii în orientare, consiliere și dezvoltare personală. Ce am admirat cel mai mult, totuși, a fost viziunea doamnei, poziţionarea în agent al schimbării, o abordare pozitivă a strategiei cu toate provocările de astăzi într-un sistem greoi. Nu am auzit nicio secundă „nu se poate, e greu, am încercat, nu ne-a ieșit”.
Am avut onoarea – și folosesc dinadins acest cuvânt – de a cunoaște un lider cum rar mi-a fost întâlnit. Cinicii de aici îmi vor spune și își vor spune că m-a vrăjit. Aveţi dreptate, m-a vrăjit. Dar dacă aţi fi fost acolo, v-ar fi vrăjit și pe voi… pentru că nivelul acesta de leadership vrăjește. Viziunea, mintea sclipitoare, strategia clară, energia, eleganţa rezultată din etică – toate acestea vrăjesc. Respectul câștigat de la cei pe care i-a coordonat – asta vrăjește și confirmă poziţionarea unui lider, puterea viziunii și a impactului său.
La final, cei ce au venit să o susţină sau să o evalueze au respirat ușuraţi când au văzut confirmarea că vor lucra încă 4 ani cu „doamna” lor, pe care mai apoi au înconjurat-o ca să o protejeze de mine, care aș fi vrut să o ofertez pe loc, spunându-mi glumeţ „nu v-o dăm, e a noastră”. Am rămas impresionată de această experienţă și încă sunt.
Ca să analizez retrospectiv, doamna directoare nu avea nimic ieșit din comun. Ce a reușit însă dumneaei este punerea excelentă în practică a unor principii sănătoase de leadership. Cu aceste principii de leadership am luat contact de curând în programul Becoming Your Best – Cele 12 principii ale liderilor de succes. Având, fără îndoială, o bază sănătoasă a integrităţii, și fiind în linie cu etica personală și profesională, unul dintre cele mai importante principii de leadership este Începe cu viziunea. Indiferent că rolul pe care îl deţii este unul de team leader, manager de departament, CEO sau manager în devenire sau poate că nu coordonezi deloc oameni, principiul este valabil. Ca să fii liderul propriei vieţi, propriului rol pe care îl deţii, nu ai nevoie de funcţie.
Dar ai nevoie de viziune. Aceste întrebări îţi pot veni în ajutor atunci când îţi conturezi viziunea:
- Ce vrei să obţii cu adevărat în viaţă? Care este contribuţia pe care vrei să o aduci celor din jur? Departamentului? Companiei? Familiei? Comunităţii? Lumii?
- Peste 50 de ani, cum speri ca oamenii din jur să te descrie și să se gândească la tine?
- Dacă totul ar fi posibil și resursele (de timp, financiare etc.) ar fi nelimitate, care este ideea care te entuziasmează?
- Atunci când te gândești la un mentor sau la persoanele cu impact din viaţa ta, care sunt calităţile pe care le admiri la acestea?
Cu aceste răspunsuri în minte, te invit să începi să îţi scrii viziunea personală.
Ţine minte că viziunea este o proiecţie mentală către un scop, o misiune. Cu cât este mai clar formulată, cu atât mai bine. „I have a dream”, declara Martin Luther King. Nu trebuie să fim Martin Luther King, însă, ca să ne construim o viziune. Pentru că viziunea noastră nu trebuie neapărat să schimbe lumea întreagă, ci trebuie să schimbe lumea noastră. Sau să o facă mai bună.
Întorcându-mă la doamna directoare, dumneaei ne-a vrăjit prin viziunea sa. Clară, motivaţională, a atras oamenii cu care lucra în viziunea școlii pe care a coordonat-o. În timp ce alte școli raportau probleme de absenteism și grade scăzute de promovabilitate, școala doamnei directoare raporta performanţă, proiecte creative în a îi ghida pe copii în orientare, consiliere și dezvoltare personală. Puterea viziunii poziţionează un lider autentic și eficient.
Începe cu viziunea este doar unul dintre cele 12 principii de leadership cu care am luat contact în programul Becoming Your Best al echipei Leadder.
Vestea bună este că aceste principii se pot învăţa și exersa. Avem însă nevoie de timp și disponibilitate pentru a ne însuși instrumente de leadership, disciplină și caracter, adică exact ceea ce are nevoie un lider autentic pentru a se forma și dezvolta.
Eu îmi voi aduce aminte mult timp de aici încolo de doamna directoare, pentru că da, a trecut proba de examen. Ca Nadia, cu 10 perfect. Trei dintre notele de 10 au fost date de oamenii din echipa pe care a coordonat-o.
Acum te întreb pe tine, pentru că despre mine am dubii și știu că mai am de exersat: câţi dintre oamenii pe care îi coordonezi ţi-ar acorda nota 10 după câţiva ani de lucru cu tine?
Un articol scris de:
Nicoleta și-a început cariera în cadrul departamentului de HR al Flanco, în 2004. Ca Director de Resurse Umane și membru al Boardului de Directori, responsabilitățile ei actuale includ, pe de o parte, coordonarea întregii activități de HR în cadrul Flanco Retail, o echipă de peste 1400 de oameni, și pe de altă parte, contribuția directă la deciziile strategice ale companiei.
A absolvit în 2021 școala de coaching One2Coach, iar din 2022 s-a alăturat echipei Leadder și este Trainer certificat Becoming Your Best.