Frica de greșeală din anii de școală
Nu știu cum au trăit alţii anii de școală, dar dacă faci parte din generaţia X, e foarte posibil să fi simţit, ca și mine, apăsarea greșelii ca pe un nor negru care plutea deasupra ta, gata oricând să se dezlănţuie.
Unul dintre dascălii care mi-au rămas în minte pentru totdeauna a fost profesoara de franceză. Vorbea o franceză curată, perfectă, ca și cum ar fi fost născută în inima Parisului.
Cu siguranţă își alesese meseria din dragoste pentru franceză, pentru că pe noi, copiii, nu părea să ne îndrăgească prea mult. Preda cu o precizie rece, aproape mecanică, așteptând de la noi, niște copii de clasa a V-a, să fim niște mici robotei care reţin fără ezitare toate cuvintele și explicaţiile ei. Dacă ne spunea ceva o dată, trebuia să ne gravăm în minte ca pe o placă de piatră.
Greșelile erau inacceptabile
Îmi amintesc și acum, cu un fior, cum ne fixa cu privirea și, dacă nu știam răspunsul la întrebarea ei, chipul i se întuneca de furie. Începea să bată cu piciorul în podea, iar cuvintele îi ieșeau din gură ca niște săgeţi otrăvite: „Fir-aţi ai dracului să fiţi!” Nu doar că ne învăţa franceza, dar ne-a transmis și teama de a greși, o frică pe care am purtat-o mult timp în suflet. Fiecare lecţie cu ea era un test al supravieţuirii în faţa greșelii, care ne-a marcat mai profund decât am fi putut înţelege atunci.
Presiunea examenelor și întâlnirea cu un dascăl diferit
Anii au trecut și am ajuns in clasa a 10-a. Am fost ultima generaţie care a „prins” treapta a 2-a. Nu știu cine a gândit sistemul respectiv, dar să reduci numărul de clase la liceu a fost o ameninţare teribilă, mai ales pentru cei care intrasem la licee bune. Pentru a ne asigura succesul, părinţii au făcut eforturi să ne ia meditatori. Meditațiile la materiile de examen erau aproape obligatorii.
Așa l-am cunoscut pe al doilea dascăl care mi-a marcat viaţa de elev: meditatorul la fizică. Deși era inginer și nu profesor, avea un har deosebit pentru a lucra cu copiii. Fiecare oră petrecută cu el era ca o gură de aer proaspăt. După fiecare lecţie, când îl conduceam la ușă, mama ieșea din bucătărie și întreba: „Cum a fost? A știut?” Răspunsul lui era mereu încurajator, deși evident, mai și greșeam.
Acceptarea greșelilor: o lecţie neașteptată
Până într-o zi când mama a prins o frântură din lecţia noastră și, la plecare, i-a spus direct: „A greșit!” Nici nu știu dacă în tonul ei era panică, dezamăgire, acuzare… Cert e că nu suna bine. Iar răspunsul lui a fost pentru mine surprinzător și plin de bucurie. S-a uitat la mine cu ochi calzi și i-a spus mamei: „A greșit puţin. Dar e foarte bine. Eu îmi doresc să facă toate greșelile cu mine. Pentru că dacă le face cu mine, nu le va mai face la examen!”
Nu pot descrie câtă încredere am căpătat în acel om din acel moment. Am început să pun întrebări fără reţineri, să-mi las curiozitatea să zboare, fără să mai port povara fricii de greșeală. Pentru prima dată, am simţit că scopul lui nu era să mă pedepsească, așa cum făcea profesoara de franceză, ci să mă ajute să cresc. Mama, însă, a rămas uimită. Pentru ea, ideea de a greși era de neconceput. Cred că s-a gândit serios câteva săptămâni să îmi schimbe meditatorul. Din fericire, nu a făcut-o. Și astfel, cu mai multă încredere în mine, am reușit să intru la liceul pe care mi-l doream.
Examenul final și lecţia despre excelenţă
Anii au trecut și, în clasa a 12-a, ne-am regăsit din nou în faţa examenelor decisive: Bacalaureatul și admiterea la facultate. Teama de eșec a revenit, ca un vechi dușman. În mod surprinzător, exact în anul cel mai important, ni s-a schimbat profesorul de matematică. A venit un domn profesor de la facultatea de matematică, care preda doar la clasa noastră. Era un om calm, care explica foarte bine, dar materia lui depășea cu mult ce era prevăzut în manual. Notele noastre au început să scadă drastic. Chiar și meditatorii noștri erau bulversaţi de temele și exerciţiile pe care le primeam la liceu. La început a plouat cu note de 4 și 5. Cine obţinea un 7 în acel an la matematică se simţea un zeu, iar dacă aveai 6, te simţeai norocos.
O abordare surprinzătoare din partea profesorului
Dar părinţii noștri erau în panică. În ciuda eforturilor lor de a discuta cu profesorul, el le-a răspuns calm că notele nu contează, că nu va lăsa pe nimeni corigent și că scopul lui este să ne pregătească să luăm note mari la Bacalaureat și să intrăm la facultate. Inutil să vă spun că aceste explicaţii nu i-au liniștit pe părinţii noștri. Care, în panica lor, nu au făcut decât să pună o presiune și mai mare pe noi. Meditatorii nu ne mai meditau pentru BAC, ci ne meditau să luăm note decente la liceu. Nu cred că a reușit vreunul dintre noi să ţină evidenţa sutelor de ore de învăţat pe care le-am investit în perioada aceea.
Rezultatele surprinzătoare ale strategiei profesorului
Îmi amintesc și acum teza din trimestrul 3. Anul era pe terminate, teza deja nu mai era o miză pentru noi. Bac-ul și admiterea erau după colţ. Am ieșit de la teza aia total bulversaţi, nu am înţeles ce s-a întâmplat. Au venit notele: doar 9 și 10. Atunci profesorul ne-a spus: „Teza aceasta a fost din materia studiată în liceu, din care veţi avea probleme la Bacalaureat și admitere. Vi s-a părut ușoară? Mă bucur. Acesta a fost scopul meu. Să vă pregătesc la un nivel atât de ridicat încât materia din programă să vi se pară o joacă.”
Ce m-au învăţat cei trei dascăli despre greșeli
Cei trei dascăli din viaţa mea au fost precum trei oglinzi, fiecare reflectând o altă faţetă a educaţiei și a modului în care am învăţat să mă raportez la greșeală. Primul profesor, cea care ne-a predat franceza cu o severitate de neuitat, mi-a arătat cât de apăsătoare poate fi povara fricii de a greși. Însă viaţa mi-a scos în cale un alt tip de profesor – meditatorul la fizică, care m-a ajutat să înţeleg că greșelile sunt parte firească a procesului de învăţare. Iar al treilea profesor, cel care ne-a pregătit pentru Bacalaureat, mi-a arătat că adevărata reușită vine din pregătire riguroasă și din depășirea propriilor limite.
Concluzie: Greșeala este parte din creștere
Împreună, acești trei profesori mi-au oferit o perspectivă completă asupra învăţării și a vieţii. Am învăţat că greșelile nu trebuie să fie stigmatizate, ci acceptate și folosite ca trepte pe drumul spre succes. Frica de a greși poate fi paralizantă, dar ea nu este inevitabilă. A greși nu înseamnă a eșua, ci a învăţa și a crește.
Reflectând la aceste experienţe din copilărie, îmi dau seama cât de mult influenţează percepţia asupra greșelii capacitatea noastră de a deveni lideri autentici. În cursul de leadership „Becoming Your Best,” învăţăm că un lider adevărat nu doar tolerează greșelile, ci le folosește ca pe o unealtă esenţială pentru dezvoltare și inovare. Transformând frica de eșec într-o oportunitate de creștere, putem inspira echipele noastre să își atingă potenţialul maxim, la fel cum dascălii mei m-au învăţat să depășesc limitele impuse de teama de a greși.
Dacă aceste experienţe ţi-au rezonat și simţi că frica de greșeală te-a ţinut pe loc, cursul „Becoming Your Best” este șansa ta de a transforma acea frică în forţă. Vei învăţa cum să îţi depășești limitele, să îţi îmbrăţișezi imperfecţiunile și să devii liderul care inspiră, motivează și conduce prin exemplu. Nu lăsa greșelile să fie frâne, ci fă-le treptele spre succesul tău și al echipei tale!
–
Un articol scris de Laura Coroi.
