Mihaela (Miki) Boiciuc – Mida Soft Business

Credeam că mă pricep să negociez. Orice. De la piaţă până la a sta la o masă la care sunt singura femeie și pot convinge participanţii să accepte o propunere. După ce-am parcurs cursul de negociere de la Scotwork, am văzut unde greșesc și cum să urmez un proces structurat de negociere. Mai mult de-atât, am plecat pe mai departe cu câteva elemente pe care să le urmăresc și-mi doresc să le aplic și să le perfecţionez. Atenţia la semnale, tehnica „dă-le ce vor în condiţiile tale”, lista de dorinţe – sunt toate niște necunoscute până parcurgi cursul. Apoi capătă un sens pe care vrei să-l folosești și la birou și acasă. Mulţumesc Scotwork, Monica și Cătălina, că aţi făcut ca negocierea să aibă sens pentru mine.
Mihaela (Miki) Boiciuc
Business Development Manager Mida Soft Business