Întregul program este o esenţă a ceea ce facem zi de zi, fie că vorbim despre organizarea activităţii unei zile și până la planificarea viitorului apropiat și îndepărtat.
În ceea ce mă privește, chiar am folosit ce am învăţat. Identificarea corectă a problemei prin chestionarea continuă a cauzei/cauzelor m-a dus în situaţia de a rezolva mult mai simplu o problemă pe care nici nu conștientizam că o am și care îmi genera tocmai neîmplinirea scopului. Scrierea scopului și a pașilor de urmat are un impact fenomenal asupra motivaţiei, iar revizuirea săptămânala a statusului și la nevoie, modificarea pașilor astfel încât scopul să fie atins mai ușor și mai repede este o unealtă incredibilă pentru a ne menţine pe traiectoria realizării scopului, dar și pentru a monitoriza corect evoluţia și elementele care ne opresc în a-l realiza. Cercul echilibrului are un impact vizual provocator în primă fază, iar apoi te motivează să acţionezi. Prin mulţi „de ce” ajungi ușor-ușor și la „de ce”-ul primordial și începi provocarea de a concepe planul concret de re-echilibrare.
Ce am realizat cu ajutorul programului? Menţionez doar: am renunţat la fumat acum 3 luni, am început să fac mai multă mișcare, am urcat pe munte de minim 2 ori pe lună, profesional m-am implicat mai mult în cauzele de voluntariat accesibile în cadrul companiei, am creat un sistem mai bun de gestionare a urgenţelor.
Aș recomanda, în primul rând, ca acest program să fie predat în școli!

Alina Mocanu
Vessels Execution Coordinator, ADM ROMANIA