Am citit recent o carte foarte interesantă despre modul în care comportamentul nostru poate duce sau nu la realizarea obiectivelor financiare – este vorba despre „Planul financiar de o pagină”, scrisă de Carl Richards.
Te invit să facem împreună un exerciţiu scurt prin care să îţi dai seama dacă ceea ce faci în prezent – în ce investești, pe ce alegi să îţi cheltuiești banii – este congruent cu lucrurile care contează cel mai mult pentru tine și valorile în care crezi.
Totul pornește de la o întrebare relativ simplă:
De ce sunt banii importanţi pentru mine?
Spun relativ pentru că în multe cazuri, răspunsul trebuie aprofundat. Ai putea spune că sunt un mijloc care te ajută să ai mai mult timp liber, însă ce înseamnă, de fapt, mai mult timp liber pentru tine? Vrei să poţi călători mai mult, să petreci mai mult timp cu familia, să te poţi ocupa de interesele și hobby-urile tale?
Te sfătuiesc să mergi puţin în profunzime și să nu te mulţumești până nu reușești să oferi un răspuns ceva mai concret – în fiecare dintre cazurile de mai sus, bugetul de care vei avea nevoie va fi complet diferit.
Odată ce aflăm răspunsul acestei prime întrebări și în funcţie de el, este timpul să determinăm care sunt valorile după care ne ghidăm. Logica este simplă: fiecare decizie financiară trebuie luată în concordanţă cu valorile în care credem.
Primul pas aici este să înţelegem unde ne aflăm și unde vrem să ajungem.
Iată câteva întrebări pe care le poţi folosi pentru a-ţi da seama unde te afli:
– De ce investesc atât de mult timp și bani în X lucru?
– De ce cheltuiesc atât de puţin pe Y lucru, dacă este atât de important pentru mine?
– De ce economisesc atât de puţin/atât de mult? Ce sper să obţin?
Sunt 2 aspecte la care trebuie să ne gândim: cum ne petrecem timpul și cum ne cheltuim banii. Sunt acestea în detrimentul lucrurilor care contează pentru noi sau le susţin?
Similar unei vizite la doctor, întâi descriem simptomele (spre exemplu, o posibilă „viaţă” financiară dezechilibrată), apoi ne gândim ce ar însemna sănătatea financiară (de ce sunt banii importanţi?). Așa aflăm ce trebuie să facem pentru a ajunge acolo, astfel că avem o reţetă, o soluţie (folosim valorile pentru a ne argumenta deciziile din planificarea financiară).
Astfel, dacă aș pune în aplicare planul financiar de o pagină, întâi trebuie să notez care sunt valorile mele răspunzând la întrebarea „de ce sunt banii importanţi pentru mine?”.
În funcţie de valori ne stabilim și notăm pe aceeași pagină obiectivele financiare împreună cu momentul realizării și costul acestora.
Chiar dacă e bine să fim preciși, trebuie să ne rezervăm opţiunea de a fi flexibili. O atitudine flexibilă este foarte utilă atunci când avem de-a face cu incertitudinea. Este foarte eficient să avem obiective precise, dar să nu facem o obsesie din ele. De ce? Estimările se schimbă pentru că și viaţa se schimbă. Să nu ne cramponăm de rezultatele pe care nu le putem controla.
Următorul pas, pe aceeași pagină bineînţeles, este să îţi socotești activele și pasivele. Încearcă să conștientizezi clar unde te situezi creându-ţi un bilanţ personal – da, bilanţul nu este doar pentru companii.
Într-un chenar putem trage o linie pe mijloc și facem o listă cu ce deţinem (active, în partea stângă) și cu ce datorăm (pasive, în partea dreaptă). Poate părea simplu, dar probabil sunt multe persoane care nu au făcut asta până acum. Când ne facem propriul bilanţ, ţinem minte că aproape fiecare rând va spune o poveste. Să fim pregătiţi să le contestăm și să fim sinceri.
Următorul pas: ne construim propriul buget pe aceeași pagină.
Deși bugetul este perceput de multe ori în mod negativ, acesta este de fapt un instrument al conștientizării și ne poate ajuta să ne schimbăm comportamentul. Bugetul nu înseamnă doar cifre, ci și conștientizarea modului în care cheltuim – intenţionat sau nu – banii.
Ultimul pas și cel mai important este să folosești toate informaţiile pe care le-ai obţinut pentru a vedea dacă acţiunile și deciziile tale financiare sunt în concordanţă cu valorile în care crezi.
Pentru oricine a făcut sau vrea să facă acest exerciţiu: RELAX!* ☺️
Există multe evenimente ce pot modifica planul financiar de o pagină și nu e nicio problemă dacă îl actualizăm pe parcurs, atât timp cât știm care sunt obiectivele noastre și ce avem în plan.
*R.E.L.A.X. este acronimul pe care îl folosim și noi la Color Accounting, cursul nostru prietenos de educaţie financiar-contabilă, pentru a descrie singurele 5 elemente cu ajutorul cărora putem spune povestea oricărei afaceri: Revenue (venituri), Equity (capital propriu), Liabilities (datorii), Assets (active) și eXpenses (cheltuieli).
P.S.: Dacă îţi place să citești și ţi-a plăcut această recomandare, te invităm să vezi mai multe sugestii din partea echipei în secţiunea „Cine ce citește”.
Un articol scris de:
Are o experiență de peste 15 ani în domeniul financiar. Este în prezent fondator și owner al Downtown Financial – companie care se ocupă cu servicii de administrare a societăților, management financiar și reporting financiar.
Edi este un membru cheie în acest moment în echipa Leadder pentru că pe langă calitatea lui de trainer principal și manager de proiect, a contribuit din plin atât la traducerea și adaptarea produselor în limba romană cât și la pregătirea celorlalți traineri.