Deseori auzim în programele noastre de training expresii de genul: „eu reţin mai bine dacă văd la alţii cum se face” sau „la noi nu funcţionează această metodă de învăţare”. Este surprinzător cât de mulţi oameni cred încă în nenumărate mituri despre învăţare, nedovedite vreodată.
Dacă veţi căuta pe Google „myths about learning”, veţi găsi 106 milioane (!) de pagini care prezintă între 5 și 27 astfel de legende, dar toate aceste articole preiau concluziile câtorva studii știinţifice care analizează, cu date solide în spate, care mecanisme funcţionează și care nu atunci când vorbim despre învăţare la adulţi.
Credinţe nedovedite vreodată
Cercetătorii au încercat deseori să demonstreze unele dintre aceste teorii, larg răspândite în cultura populară, dar toate aceste studii au demonstrat contrariul: cel puţin pentru moment, nu există nicio dovadă știinţifică în sprijinul acestora.
Iată câteva dintre cele mai cunoscute mituri:
- Una dintre emisferele noastre cerebrale este dominantă, ceea ce explică diferenţele între abilităţile sau metodele noastre de învăţare. Profund fals – în excelenta sa carte Understanding How We Learn (Routledge, 2018), Yana Weinstein spune: „doar pentru că unele sarcini solicită resurse mai multe dintr-una dintre cele două emisfere, asta nu înseamnă că oamenii au creiere diferite”.
- Favorita mea este că ne folosim doar 10% din creier! Această legendă urbană provine, se pare, tocmai din anii ’30, dintr-o prefaţă la cartea lui Dale Carnegie How to Win Friends and Influence People, prefaţă care îl citează în mod eronat pe William James, un profesor în psihologie de la Harvard.
- O altă teorie profund greșită dar și vast răspândită (și eu am crezut în ea până în urmă cu câţiva ani, când am studiat mai bine fenomenul!) este ceea ce se numește piramida învăţării – oamenii își amintesc 10% din ceea ce citesc, 20% din ceea ce aud, 30% din ceea ce văd etc. și 90% din ceea ce îi învaţă pe alţii. Expertul în învăţare Will Thalheimer prezintă o analiză detaliată a istoriei acestui mit.
Pentru cine își dorește un excelent rezumat al acestor teorii, recomand un scurt film pe Youtube: The top 10 myths of learning.
Totuși, ce funcţionează?
Deși arhitectura și structura grosieră a creierului par să depindă mai degrabă de genetică, structura fină a reţelelor neurale și legăturile dintre neuroni (care facilitează învăţarea) sunt influenţate de experienţele individului și pot fi astfel substanţial îmbunătăţite prin efort personal.
Această trăsătură a creierului se numește neuroplasticitate și, odată acceptată, ne dă șansa să folosim anumite tehnici de învăţare.
Într-un articol, Yana Weinstein prezintă metodele dovedite știinţific pentru eficientizarea învăţării:
1. Intercalarea temelor de studiu
Practica des întâlnită a concentrării pe o singură temă, lucrând în calupuri dedicate de timp, este utilă nu pentru învăţare, ci pentru execuţia eficientă a unor sarcini deja cunoscute. În cazul învăţării, trecerea alternativă de la un subiect la altul forţează creierul să aleagă abordarea corectă, ceea ce favorizează persistenţa legăturilor neuronale.
2. Aducerea aminte
De obicei, când le cerem cursanţilor să lucreze la exerciţiile practice, auzim expresii de genul „amintește-mi, te rog, recomandările teoretice”. Deși pare contraintuitiv, abordarea corectă este să lași studentul „să se chinuie” să își reamintească teoria – efortul mental și frustrarea aferentă creează legăturile dorite între neuroni. Mai mult, până și eșecul în a îţi reaminti favorizează învăţarea!
3. Repetiţia sistematică
Concentrarea pe un anume subiect duce informaţiile respective în memoria pe termen scurt. În schimb, repetarea unei sesiuni la intervale mai degrabă lungi de timp (câteva zile sau chiar mai mult) stimulează memoria pe termen lung.
4. Abordarea simultană audio-video
În timp ce transferul audio de cunoștinţe (conţinutul rostit de lector) se face în format secvenţial, prezentarea vizuală este sincronă, studentul având acces simultan la toată informaţia. Prin folosirea paralelă a celor două metode, sunt stimulate în același timp două zone diferite ale creierului, și implicit, legăturile neuronale dorite dintre ele.
5. Structurarea informaţiei
Profesorul Frederick Reif de la Carnegie Mellon University, citat de Francis Miller, arăta în 2010 că dată fiind capacitatea limitată a creierului de a prelucra cantităţi mari de informaţie, organizarea acesteia devine la fel de importantă ca și conţinutul însuși. Folosiţi infografice sau scheme logice.
6. Elaborarea în propriul limbaj
Prezentând cu propriile cuvinte cele învăţate, în scris sau în faţa unei audienţe, creierul va raporta noile informaţii la vechile experienţe, generând astfel noi perspective asupra temei respective și creând noi legături neuronale.
De ce ne bazăm pe mituri și nu aplicăm metode dovedite știinţific?
Întrebarea de mai sus se poate aplica la multe alte subiecte care generează controverse și dezbateri înfocate, de multe ori în mediul online.
De exemplu, părerile oamenilor sunt în continuare profund divizate atunci când vine vorba de originea oamenilor (nu ne tragem nici din Adam și Eva, nici din cimpanzei, cu care avem totuși un strămoș comun!), asta ca să nu mai vorbim de celebrul „curent” care provoacă răceală!
De unde provine această „orbire” în faţa evidenţelor știinţifice? Se pare că responsabil este Efectul Dunning-Kruger! Pe scurt, cu cât ești mai puţin competent sau cunoști mai puţine într-un anumit domeniu, cu atât mai mult îţi supraestimezi abilităţile sau nivelul de înţelegere.
Puţină modestie și curiozitate ajută întotdeauna…
Un articol scris de:
În 1997, Dan a avut un vis care a devenit realitate în 2011 odată cu fondarea Leadder. A trăit diverse experienţe manageriale atât în mediul antreprenorial, cât şi în companii multinaţionale. Născut în Constanţa, iubeşte soarele şi marea. La o vârstă fragedă fiind, a citit cuvintele spuse de Mario Andretti, campion mondial de Formula 1: „Dacă ai totul sub control, înseamnă că pur şi simplu te deplasezi prea încet”. De atunci, acest motto îi călăuzeşte viaţa.
