Mitul antreprenorului

Acest titlu este inspirat dintr-o carte celebră – „The E Myth Revisited” de Michael Gerber (reeditată ultima oară la noi de ACT în 2019). Deși prima versiune a apărut tocmai în 1965, ideile prezentate sunt la fel de valabile și astăzi și este în continuare considerată, în Statele Unite și nu numai, biblia antreprenorului la început de drum.

Aceasta a fost cartea care mi-a dat claritatea necesară pentru a construi firma de training și dezvoltare organizaţională care se numește astăzi Leadder, iar acest articol este primul dintr-o (promit!) lungă serie de materiale dedicate dezvoltării organizaţiilor cu ADN antreprenorial și oamenilor care le fac să meargă înainte, toate grupate sub ceea ce se va numi Readder – Blogul Leadder.

Mitul #1 – cum devenim antreprenori

În 2011, în plină criză financiară, eram angajat într-o poziţie internaţională la o firmă de renume, aveam un salariu foarte bun, soţia mea la fel, tocmai ce devenisem o proaspătă familie, dar eram nefericiţi cu locurile noastre de muncă. În mai puţin de un an, a venit pe lume fetiţa noastră, ne-am dat amândoi demisiile și am rămas fără bani.

E greu de spus ce ne-a determinat în acel moment să renunţăm să ne căutăm în continuare o slujbă și să decidem că vom deveni antreprenori – ofertele de muncă erau puţine și relativ mai prost plătite, ne doream mai mult timp liber pentru noi, nu am găsit o poziţie pe măsura competenţelor noastre – toate aceste motive amestecate dar, mai ales, presiunea financiară pe care o resimţeam din plin. Alternativele (plecarea din ţară sau angajarea pe un post oarecare, doar pentru bani) nu ne-au atras, așa că am încercat să ne câștigăm pâinea făcând ceea ce ne plăcea și făcusem în ultimii 20 de ani – ajutând oamenii să aibă mai mult succes.

Un prim mit  demontat – devii antreprenor pentru că ai avut o viziune măreaţă și vrei cu ardoare să o pui în operă. Conform cărţii lui Gerber, peste 80% din antreprenori devin ceea ce sunt din necesitate. Mai există și modelul Bill Gates, adolescenţi din familii înstărite care își urmează pasiunile, și câte un moștenitor de companie sau vizionar precum Musk, dar marea majoritate au o motivaţie mult mai pragmatică – nevoile financiare.

Mitul #2 – antreprenorii sunt bogaţi

Știrile de senzaţie despre Jeff Bezos sau alţi oameni de afaceri din elita mondială propagă de multe ori ideea că antreprenorii sunt niște nababi, care își permit orice pentru că au bani și nu mai au grija zilei de mâine.

Nimic mai fals! Tot Michael Gerber ne arată că doar 20% dintre firmele nou înfiinţate reușesc să treacă de primii 5 ani și doar 4% prind primul deceniu. În România e mai grav: conform unui articol apărut în 2019, „doar 40% din milionul de companii înfiinţate între 2005 și 2011 mai sunt în funcţiune. Din acestea, doar 2% au o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. Și dacă ne uităm la câte din cele care arată bine financiar sunt companii românești, ajungem la 0,1%.”

Cu alte cuvinte, 98% dintre firme au câteva sute de mii de euro cifra de afaceri, ceea ce înseamnă, în cel mai bun caz, un profit net de 40-50.000 de euro pe an. Dacă de aici mai scazi impozitele pe dividende și capitalul necesar pentru mici investiţii, ajungi sub un salariu de multinaţională, ca să nu mai vorbim că de multe ori trăiește o familie întreagă din astfel de firme mici.

Vă pot confirma același lucru – în primii 4 ani nu ne-am permis să cumpărăm o mașină, am făcut trei vacanţe de vară la mama la Constanţa, 7 persoane într-un apartament și plajă la Modern, că era mai ieftin, și până în 2016 am avut datorii la prieteni pentru că băncile nu ne finanţau. Chiar dacă ajungi să ai un venit constant și nu îţi mai e neapărat frică că nu ai bani pentru traiul de zi cu zi, întotdeauna apar nevoi de investiţii, de angajare de noi oameni sau schimbări legislative care fac ca doar o mică parte a profitului să poată fi transformată în dividende. Iar să îţi plătești singur un salariu mare, în România, înseamnă o povară fiscală pe care nu ţi-o prea permiţi.

Mitul #3 – antreprenorii au mult timp liber

Paradoxul este că antreprenorii nu își doresc timp liber, pentru că timpul liber înseamnă că nu au nevoie clienţii de tine! Deși oamenii te invidiază că nu ai program fix, bornele temporale există și sunt obligatorii pentru supravieţuire: 25 ale lunii, când plătești taxele la stat, ziua de salarii, termenele limită impuse de clienţi, vineri după-amiaza, când ai de rezolvat rapid probleme de aprovizionare pentru că peste weekend e închis, sau chiar weekendurile în care lucrezi 12 ore pe zi, pentru că nu îţi permiţi să angajezi un om în plus.

Dacă business-ul ţine de o industrie cu sezonalitate relevantă (îngheţată, aer condiţionat, mănuși sau decoraţiuni de Crăciun), te mai odihnești în extra-sezon, dar compensezi din plin în perioadele de vârf. Din nou vă confirm în cunoștinţă de cauză – așa e și în industria noastră – training și dezvoltare organizaţională.

Mitul #4 – antreprenorii nu sunt stresaţi

Și ajungem la, probabil, cea mai răspândită credinţă falsă legată de subiect – dacă tot ai angajaţi și muncesc alţii pentru tine, ești mai relaxat și viaţa ta e mai liniștită. Din contră, responsabilitatea pe care o ai faţă de oameni, faptul că ești paratrăsnetul fiecărei crize din firmă sau grija să ai bani în cont la termenele limită (fie ele taxe sau rate la bancă), toate acestea îţi aduc un zumzet permanent în minte, care nu te lasă noaptea să dormi sau îţi strică cheful de vacanţă. Frământarea permanentă pentru a depăși obstacole, fie ele crize financiare, concurenţi noi, schimbări de obiceiuri de consum sau legi apărute peste noapte, devine principala preocupare a antreprenorului – drogul de zi cu zi, și dulce și amar, de care nu te mai poţi lipsi niciodată.

Am un foarte bun prieten, antreprenor de aproape de 20 de ani, de la care am învăţat un concept care m-a ajutat să trăiesc împăcat cu acest fenomen. Amicul compară relaţia dintre antreprenor și firma sa cu relaţia dintre părinte și copil.

Când se naște firma și în primii 2-3 ani, trebuie să o supraveghezi zi de zi – fără tine nu poate supravieţui.

După ce începi să o duci la creșă și grădiniţă, stă singură câteva ore pe zi, dar și atunci apar drame, mici crize sau se accidentează la locul de joacă.

De-abia când (firma!) împlinește 6-7 ani o duci la școală (adică intră în comunitate), își face prieteni și începe să se disciplineze, să înveţe lucruri noi dar tot cu ajutorul tău zilnic.

Pe la 10 ani începe să rămână peste noapte la colegi (nu mai știi tot ce se întâmplă în firmă) și în liceu, după ce primește buletin, mai dispare câteva zile la munte sau la mare. Eventual se îndrăgostește (adică apar manageri iubiţi în organizaţie) dar tu ai în continuare un rol unic în viaţa ei.

După majorat, își croiește propria cale și tu te simţi pierdut și ţi-e frică să nu te uite, trebuie să îţi găsești ceva de făcut pentru că draga ta companie nu îţi mai umple timpul permanent. Chiar dacă se mărită (că uneori își schimbă acţionarii), rămâne cu sufletul a ta și ea, firma crescută de la zero, te va păstra mereu în suflet.

Chiar așa forţată fiind, această comparaţie e o metaforă frumoasă care spune totul despre relaţia dintre un antreprenor și compania sa. Parafrazând o vorbă arhicunoscută, firmă mică, probleme mici, firmă mare, probleme mari!

Şi un adevăr de necontestat

Oare toată viaţa antreprenorilor să fie așa un chin deosebit, cum s-ar putea crede din cele scrise mai sus?

În niciun caz. Adevărul este că toate acest neajunsuri nu au nicio importanţă raportate la satisfacţiile trăite. Să te trezești dimineaţa nerăbdător să începi ziua de lucru, să fii pasionat de munca ta, să îţi crească inima când un client sau coleg îţi mulţumesc pentru că i-ai ajutat cu adevărat, să faci planuri, să le pui în practică și să te bucuri de succesul lor, să simţi că efortul tău are un sens și că firma ta crește, învaţă și se descurcă singură în viaţă, toate aceste lucruri te fac să te simţi cel mai norocos om de pe pământ!

Iată de ce viziunea Leadder este să sprijinim organizaţiile cu ADN antreprenorial în drumul lor spre succes. Și suntem mândri și bucuroși că avem această șansă!