Lecţii de leadership din deciziile Coldplay: inspiraţie sau provocare?

Pentru aceia dintre noi care în ultima săptămână nu au deschis nicio aplicaţie social media, au rămas fără semnal prin munţi sau pe mare, iată un pic de context:

Chris Martin l-a invitat pe scenă pe Babasha, spunând: „Cred că avem un fel avantaj geografic fiind născuţi în Anglia. Dar și aici, în România, sunt oameni la fel de minunaţi și talentaţi. Ieri am sunat un nou prieten din România să vină să cânte aici. E un artist foarte nou și vă rog să vă deschideţi minţile și inimile pentru că este muzică românească nouă și, fie vorba între noi, este al naibii de bună.” Apoi Babasha a preluat, spunând câteva cuvinte inclusiv ”sper ca noi, românii, să spargem o barieră și o să vedeţi de ce.” Regia asta mă duce cu gândul că decizia lor a fost gândită. Impactul obţinut – că nu a fost gândită până la capăt.

Babasha a început cu câteva acorduri și vocalize, acompaniat de Martin la pian. Până aici, doar așteptare din partea publicului. În mai puţin de două minute, s-a produs efectul de domino, de la confuzie și uimire la huiduieli încet până la o tensiune clară și palpabilă, proteste și revoltă din partea publicului.

Este discutat și răsdiscutat episodul huiduielilor din prima seară a concertului, de acord cu voi. Ceea ce urmează nu are legătură cu asta sau actul artistic, ci este o analiză a deciziilor trupei și consultanţilor Coldplay.

A fost bună decizia lui Chris Martin? Cel mai probabil, nu. A fost ea greșită în totalitate? Depinde. Prea riscantă? Posibil. Având în vedere reacţia publicului din prima seară, aţi fi păstrat decizia de a-l aduce pe Babasha pe scenă? Cel mai probabil că nu. Și totuși, au făcut-o.

De ce ne-ar interesa asta pe noi și nu pe Coldplay? Pentru că, suntem conștienţi sau nu, am fost cu toţii Coldplay la un moment dat. Să mă explic. De câte ori nu am gândit: stai, că nu asta a fost intenţia mea? Dumnezeu mi-e martor că am suficiente situaţii în care bunele mele intenţii au obţinut efectul invers. Nu îl bănuiesc pe Coldplay decât de bune intenţii. Niciun artist nu își dorește să se pună rău cu publicul său.

Leadership-ul înseamnă a face alegeri curajoase și a învăţa din fiecare experienţă, chiar și din provocări. Incidentul de la concertul Coldplay ne oferă o oportunitate valoroasă de a reflecta asupra procesului decizional și de a învăţa lecţii esenţiale pentru un leadership eficient.

Așadar, vă rog rămâneţi alături de mine. Ne vom uita la procesul decizional și împreună, putem extrage lecţii valoroase.

Unde a apărut prima eroare?

O lecţie importantă în leadership este capacitatea de a lua decizii informate. Prima capcană în care Coldplay au căzut e o capcană în care cădem frecvent: au decis în absenţa unor informaţii relevante sau analizele pe care le-au făcut au fost superficiale. Este un fapt cunoscut deja că turneul Coldplay este dedicat în acest an comunităţilor marginalizate. Apoi, Coldplay, știm, e o trupă progresistă și înseamnă mediu, mult verde și o agendă pentru salvarea planetei. Așadar, dintr-un angajament social asumat (în principiu, cunoscut de publicul prezent), Coldplay venise pregătit să își folosească arta și ca pe un vehicul, un mijloc prin care să își transmită mesajul. Nimic nelalocul lui, sunt mulţi artiști care folosesc scena, muzica și influenţa lor pentru a face asta.

Însă, de aici până la a decide Babasha, e cale lungă, însă superficial cercetată. Neoferindu-și timp pentru cercetare serioasă care să surprindă realităţile și segmentările publicului său din România, asumpţiile trupei Coldplay au pornit de la premise false. Astfel, asumând că, dacă un număr destul de mare de români se dă în vânt după manele, au generalizat că inclusiv publicul lor ţintă, cel care plătise biletul la concert, va aprecia artistul invitat. Nu așa a arătat situaţia, de fapt. Departe de asta. O mare parte din cei prezenţi au rămas uimiţi, neînţelegând ce se întâmplă, apoi au ales sau nu să se exprime în acord cu ceea ce au simţit. Cert este că bucuria s-a pierdut, cel puţin pentru 30 de minute. Experienţa a fost una memorabilă, e drept, dar nu așa cum și-ar fi dorit Coldplay.

A doua capcană: Ego-ul

Sigur că în momentul în care te afli pe scenă și cel puţin 50.000 de oameni îţi cântă la unison piesele te cam simţi Dumnezeu. Asta poate fi de înţeles. Însă, riscul major este să faci presupuneri greșite în legătură cu publicul tău. Că aceștia vor accepta orice le servești. De acolo, de sus, din cer, unde stă Ego-ul, cobori abrupt când dai piept cu reacţia “pieţei” tale ţintă. Pentru trupă, devine o lecţie demnă de învăţat faptul că respectul pentru propriul public trebuie să primeze în faţa tuturor celorlalte decizii viitoare.

A treia eroare: Lipsa planificării

Leadership-ul adevărat se manifestă în gestionarea eșecurilor. Știind că atunci când vii cu mesaje progresiste, riști să activezi toată gama de reacţii. Să nu fii pregătit în prealabil pentru asta înseamnă să te arunci cu capul înainte fără o plasă serioasă de siguranţă. În procesul de decizie, această etapă presupune să realizezi o analiză pre-mortem. Pe românește înseamnă să te întrebi: și dacă e să o dăm de gard, atunci care este cea mai bună alternativă în caz de eșec? Spus și mai simplu, avem planul B? În seara concertului din 12 iunie, planul B nu a existat. Și nici măcar nu a fost luat în calcul.

A patra eroare: Validarea deciziei

Importanţa validării deciziei: Eu l-aș fi angajat pe Cabral să întrebe 100 de români, însă cu grijă ca acești 100 să fie eșantion reprezentativ pentru publicul meu, cum spune statistica. O fi complicat, nu o fi complicat, validarea deciziei cu alte persoane te poate scoate din bula din care te uiţi la lucruri, îţi poate provoca propriile raţionamente și asumpţii și uneori, îţi scoate în evidenţă erorile de cogniţie. Și poate schimba decizia. În bine.

O lecţie de PR și comunicare

Ce s-a întâmplat în a doua seară este magistral din punct de vedere PR și comunicare. Nu voi insista pe asta. Subliniez, însă, importanţa existenţei unui plan de comunicare în execuţia deciziei. Practic, decizia a rămas aceeași – de a-l urca pe Babasha pe scenă, însă au adaptat comunicarea, deci așteptările publicului, dar și execuţia deciziei.

Concluzie

Ceea ce a rezultat la final oferă lecţii și un orizont de meditaţie pentru deciziile viitoare. Ale trupei Coldplay, dar și ale noastre.

Prima lecţie este cea a informării individului cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Vă invit să rezistăm tentaţiei tot mai prezente de a ne informa superficial. Studii sociologice recente atrag atenţia serios asupra acestui obicei.

A doua lecţie este cea a ego-ului. Da, posibil să ai dreptate. Posibil să ai întotdeauna dreptate, sau posibil să devii Coldplay în 12 iunie la București.

A treia lecţie este cea a dezvoltării – încă din etapa de planificare a deciziei – a celei mai bune alternative în caz de eșec. Așa, poţi să te corectezi pe parcurs, rapid, să adaptezi planul. Altfel, așteaptă-te la huiduieli.

Și dacă apar, eu aș învăţa de la băiatul acesta de 22 de ani maturitatea de a-ţi exercita rolul exemplar. Indiferent că suntem de acord sau nu cu muzica, stilul sau mesajele melodiilor lui, nu știu câţi dintre noi am fi făcut faţă acolo, pe stadion, cu acea reacţie a publicului. Eu, una, am îndoieli serioase în ceea ce mă privește.

Bineînţeles, cea mai valoroasă lecţie este cea legată de execuţia deciziei și planul de comunicare. Atunci când bunele noastre intenţii nu își obţin efectul dorit, vă invit să ne întoarcem în procesul decizional, la o analiză la rece a ceea ce s-a întâmplat și să ne adaptăm planul. Pentru că se pot întâmpla multe. Vorba lui Mike Tyson – “Orice om are un plan bun. Asta, până la primul pumn primit în faţă”.

În programele noastre de decision making aducem ca noutate un proces de decizie în patru pași. În câteva ore dobândești și exersezi un întreg proces de decizie. Partea cu adevărat interesantă este că realizezi că doar îmbunătăţind procesul vei putea influenţa calitatea deciziilor tale. Și vei avea și instrumentele de a face asta. Simplu, rapid, eficient.

---

Un articol scris de: