Ştii momentul acela când trebuie să scrii ceva și vrei să sune bine și inteligent, să arăţi că ești o persoană citită, cu un super vocabular și un stil care l-ar face și pe Shakespeare negru de invidie?*
*e o întrebare retorică, dar dacă ai dat din cap că nu… mă bucur pentru tine. Și aștept secretul pe e-mail.
E ok, ni se întâmplă tuturor uneori (sau avem un prieten care are un prieten care trece prin asta…). Problema apare atunci când ne ia valul și pierdem complet din vedere audienţa căreia i ne adresăm.
Ne pierdem timpul căutând cele mai pretenţioase cuvinte, dintre cele pe care le-am găsi, eu știu, în poezii, manuale de fizică, sau tratate știinţifice. Și nu ne oprim aici: folosim figuri de stil, construim fraze lungi, și ne redescoperim pasiunea pentru „;”.
Așa se face că ajungem uneori să suferim de ceea ce s-ar putea foarte bine numi ,,Joeyită”.
Uite ce vreau să spun: în serialul american Friends, Monica și Chandler vor să adopte un copil. Joey, prietenul lor, se oferă să le scrie o scrisoare de recomandare către agenţia de adopţii.
Doar că în scurt timp, Joey își dă seama că-i un pic mai dificil decât credea și se gândește că ar vrea să sune deștept, dar nu cunoaște cuvinte suficient de pretenţioase.
Asta până când descoperă că poate folosi dicţionarul de sinonime (thesaurus) al calculatorului, care îi oferă, pentru fiecare cuvânt selectat, o grămadă de opţiuni, care de care mai deștepte.
Şi uite așa, într-un moment de AHA demn de Oscar, Joey face ochii cât cepele și realizează că a găsit soluţia perfectă.
Din cale-afară de mândru de scrisoarea lui, le-o arată Monicăi și lui Chandler… care fac și ei ochii cât cepele… dar din alt motiv.
– Monica și Chandler sunt oameni calzi, cu inimi mari. – Așa ar fi sunat scrisoarea lui Joey pre-thesaurus.
– Monica și Chandler sunt homo-sapiens jilavi, care posedă pompe aortice de dimensiuni complete. – Opera post-thesaurus, se înţelege.
Iată de ce ,,Joeyita” e o boală de care ar trebui să ne fie tuturor frică. Distanţa dintre „sună bine” și „nu mai înţeleg nimic din ce am scris” e mai mică decât credem și nu-i nevoie decât de un cuvânt mult mai pretenţios decât e necesar ca să-i cădem în plasă.
Este cu atât mai grav atunci când asta se întâmplă în comunicarea de brand – și se întâmplă frecvent! Doar că aici, permite-mi să adaug și neobositele formulări care au acaparat de la cele mai mici până la cele mai mari organizaţii, a căror misiune este mereu „satisfacţia clientului”, fiecare dintre ele fiind „lider în industrie” și oferind „soluţii complexe”, musai inovative, și a căror diferenţiator este mereu… ai ghicit, calitatea.
Ce-ar fi să facem ceva cu adevărat radical? Cum ar fi să scriem pentru oamenii care ne citesc mesajul. Fix așa cum vorbesc oamenii care ne citesc mesajul.
E o dovadă de respect, până la urmă, nu? Și scăpăm și de bătăile de cap. Win-win, cum s-ar zice.
Un articol scris de:
Ana Maxineasa face parte din echipa noastră de marketing. Ne ajută să scriem povestea Leadder astfel încât ea să ajungă la oamenii care cred în puterea lor de a schimba lumea. Îi plac drumețiile montane și spune că ar putea supravieţui oriunde dacă ar avea acces la o bibliotecă nelimitată.
